Prezumtiile – “Probele in procesul civil” (6)

=consecinte pe care legea sau judecatorul le trage de la un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut (art. 327); Prezumtiile sunt de fapt rationamente logice.

Exemplu: Prezumtia de paternitate (art. 414 NCC)

  1. un barbat este casatorit cu o femeie (fapt cunoscut) +
  2. femeia a nascut un copil, iar acesta a fost conceput in timpul casatoriei cu acel barbat (fapt cunoscut) ® legiuitorul trage concluzia ca sotul mamei este si tatal copilului (fapt necunoscut, dar considerat dovedit in baza prezumtiei).

Este o prezumtie relativa, ce permite proba contrara. Avem o premisa (unul sau mai multe fapte cunoscute) din care se extrage concluzia ca un fapt necunoscut ar fi si adevarat.

Intre faptul cunoscut dovedit si faptul necunoscut considerat dovedit pe baza prezumtiei trebuie sa fie o legatura de conexitate. Cele doua fapte trebuie sa fie vecine si conexe.

Clasificarea prezumțiilor:

În functie de organul care stabileste probabilitatea ca faptul necunoscut sa fie adevarat:

  • prezumtii legale;
  • prezumtii judiciare.
  1. Prezumtiile legale. Sunt, la randul lor:
  2. PREZUMTII SIMPLE (iuris tantum) – permit proba contrara; Exemple de prezumții simple:
  • prezumtia exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor cu buna-credinta (art. 14, alin. 2 NCC);
  • prezumtia ca un drept, act sau fapt inscris intr-un registru public exista cat timp nu a fost radiat sau modificat in conditiile legii (art. 21 NCC);
  • prezumtia ca cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit hotararea declarativa de moarte ramasa definitiva (art. 93 NCC);
  • prezumtia ca bunul dobandit in timpul casatoriei este bun comun al sotilor (art. 339 NCC);
  • prezumtia de paternitate (art. 414 NCC);
  • prezumtia ca orice lucrare este facuta de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa si ca este a lui

(art. 579 NCC);

  • prezumtia de coproprietate (art. 633 NCC);
  • prezumtia de aprobare a hotararilor, in cazul administrarii colective (art. 828 NCC);
  • prezumtia existentei titlului de proprietate pe care o confera posesia in materie mobiliara

(art. 935 NCC);

  • prezumtia calitatii de persoana interpusa in materie de liberalitati (art. 992, alin. 2 NCC);
  • prezumtia caracterului deghizat al instrainarii facute cu rezerva dreptului de uzufruct, uzului ori abitatiei sau in schimbul intretinerii pe viata ori a unei rente viagere, in ce priveste stabilirea rezervei succesorale si a cotitatii disponibile (art. 1091, alin. 4 NCC);
  • prezumtia de renuntare la succesiune (art. 1112 NCC);
  • prezumtia executarii prestatiei accesorii (art. 1501 NCC);
  • prezumtia executarii prestatiilor periodice (art. 1502 NCC);

 

  1. PREZUMTII ABSOLUTE (iuris et de iure) – nu permit proba contrara. Nu mai identificam in prezent astfel de prezumtii.

Art. 1202 din Codul civil de la 1864: prezumtia de adevar a hotararii definitive. Aceasta prezumtie a cazut. Autoritatea de lucru judecat nu se mai intemeiaza pe o prezumtie absoluta de adevar, argumentele fiind altele: stabilitatea statului, imutabilitatea litigiului etc. Nici nu ar trebui sa existe prezumtii absolute, intrucat de esentia prezumtiei este probabilitatea. Daca ceva este atat de probabil incat nici nu poate fi contestat, nu mai este prezumtie, devenind o regula de drept. Autoritatea de lucru judecat a trecut din randul prezumtiilor (sub imperiul Codului civil de la 1864) in randul regulilor de drept (sub imperiul Noului Cod de procedura civila – art. 430 NCPC).

*OBS: prezumtia de solidaritate a debitorilor (art. 1446 NCC) nu ar fi de fapt o prezumtie (este de fapt o regula de drept). Prezumtia prin ea insasi trebuie sa lase o probabilitate contrara.

  1. PREZUMTII MIXTE – permit proba contrara, dar numai prin anumite mijloace de proba, numai de catre anumite persoane sau numai in anumite situatii. Exemple de prezumții mixte:
  • timpul legal al conceptiunii (art. 412 NCC) – sub imperiul Codului familiei era o prezumtie absoluta.

Actualmente este o prezumtie mixta, intrucat prin mijloace de proba stiintifice se poate face dovada conceptiunii copilului chiar in afara intervalului cuprins intre a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului. Prezumtia a devenit relativa, dar nu este nici o prezumtie simpla, intrucat nu se accepta orice proba, ci doar mijloacele de proba stiintifice;

  • prezumtia de filiatie fata de mama (art. 411 NCC) – “Nicio persoana nu poate reclama o alta filiatie fata de mama decat aceea ce rezulta din actul sau de nastere si posesia de stat conforma cu acesta”. Se accepta orice mijloc de proba, dar doar in contextul existentei unei hotarari judecatoresti prin care s-a stabilit ca a avut loc o substituire de copil ori ca a fost inregistrata ca mama a unui copil o alta femeie decat aceea care l-a nascut;
  • prezumtia de coproprietate asupra despartiturilor (art. 660 NCC) – excluzand ipoteza uzucapiunii,

daca proba este intrinseca, vorbim despre titlul de proprietate, iar daca proba este extrinseca, trebuie sa existe un semn

de necomunitate. Nu se poate folosi proba cu martori;

  • remiterea voluntara a inscrisului original constatator al creantei facuta de creditor catre debitor (art. 1503 NCc) – sub imperiul Codului civil de la 1864 era o prezumtie absoluta (prezumtia stingerii obligatiei de plata).

Actualmente, este o prezumtie mixta. Este situatia in care creditorul are un inscris cu semnatura privata cu mentiunea “bun si aprobat”, intruun singur exemplar, prin care este dovedita creanta fata de debitor. Creditorul remite inscrisul debitorului, in contextul in care stie ca nu va putea dovedi creanta prin martori. Daca creditorul da debitorului

(adversarului) singura dovada contra lui, inseamna ca nu mai are niciun interes sa mai urmareasca creanta. Faptul remiterii + faptul ca inscrisul era unica dovada a creantei ® concluzia (pe baza unei probabilitati suficient de mari) ca stingerea datoriei s-a produs in vreun fel. Totusi, proba contrara revine celui interesat sa dovedeasca stingerea obligatiei pe alta cale. Se face proba ca nu s-a stins prin plata, ci ca s-a stins prin alt mod. Chiar debitorul ar fi interesat sa faca aceasta dovada. Asadar, singura proba contra acestei prezumtii se face aratandu-se ca stingerea obligatiei s-a facut pe alta cale. Sub imperiul Codului civil de la 1864, proba contrara nu se putea face decat pe cale de marturisire.

Daca inscrisul original remis voluntar este intocmit in forma autentica, creditorul are dreptul sa probeze ca remiterea s-a facut pentru un alt motiv decat stingerea obligatiei (spre exemplu, poate era un pericol de incendiu si creditorul a remis inscrisul autentic debitorului pentru a-l conserva). Inscrisul autentic nu este singurul exemplar.

  1. Prezumtii judiciare – facute de judecator;

Sunt supuse unei duble conditii de admisibilitate:

  1. sa aiba greutatea si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins (si necunoscut); Legatura de conexitate si vecinatate intre faptul cunoscut si cel necunoscut trebuie sa fie una semnificativa, doar ca nu a fost identificata de legiuitor pentru ca aceasta creeaza o situatie particulara. Potrivit jurisprudentei, nu pot sta la baza prezumtiilor judecatoresti simplele alegatii ale partilor, fara sa existe o baza probatorie. De asemenea, se mai considera in doctrina si in jurisprudenta ca faptul cunoscut pe care partea trebuie sa il dovedeasca pentru a ajunge prin conexitate la faptul cunoscut trebuie sa fie procurat in mod licit.
  2. sa fie admisibila proba cu martori Asadar, prezumtiile se preteaza mai degraba la dovedirea faptelor sau a actelor juridice in situatiile in care este permisa proba cu martori. Exista o discutie in doctrina si jurisprudenta legata de posibilitatea instantei superioare de a analiza admisibilitatea probei cu prezumtia judiciara. Se face o diferentiere:
  • indeplinirea conditiei 2 – ar putea fi verificata de instanta superioara de apel sau de recurs;
  • in privinta conditiei 1 – aceasta ar putea face obiectul controlului judiciar numai in fata instantei superioara de apel, nu si in fata celei de recurs, intrucat aprecierea puterii si greutatii este o chestiune de fapt ce nu intra in competentele instantei de recurs (de casare).

 

Efectul prezumtiei (art. 328 NCPC):

  • !in prima faza, partea trebuie sa dovedeasca numai faptul vecin si conex celui generator de drepturi si obligatii;
  • ! in a doua faza intervine o scutire de proba in privinta faptului generator de drepturi si obligatii.

Afirmatia potrivit careia prin existenta unei prezumtii partea este scutita de dovada este neadevarata. Trebuie facuta dovada faptului vecin si conex (faptul ca era casatorit la momentul nasterii copilului etc.), partea fiind scutita de dovedirea faptului necunoscut, ce se dovedeste prin prezumtie insasi. Abia apoi se inverseaza sarcina probei, daca se doreste rasturnarea prezumtiei.

Prezumtia presupune o probabilitate, asfel ca prezumtia absoluta este, de fapt, o regula de drept (puterea de lucru judecat; pusul sub interdictie nu poate sa incheie acte, are la baza tot o prezumtie, insa este o regula de drept).

Download PDF