Existenţa interesului este urmărită pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în cazul tuturor celorlalte acte procedurale îndeplinite de părţi pe parcursul desfăşurării procesului. Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu-i poate procura părţii un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerinţe.[1]
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că interesul, înţeles ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca şi a urmări pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.[2]
Actualmente, conditie sine qua non, interesul constituie o condiție de ordin subiectiv recunoscută reclamantului, dar și pârâtului ori terților intervenienți care au abilitatea legală a unui drept la acțiune.[3]
Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută, fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanței de judecată soluționarea unei cereri. Justificarea interesului judiciar revine reclamantului și vizează, în principal, momentul inițial al procesului. Interesul poate fi justificat și ulterior de către pârât, în legătură cu actele procedurale îndeplinite de către acesta.[4] Spre exemplu, este necesar ca cel care critică hotărârea să justifice şi interesul de a o ataca.
Interesul poate fi material (folos patrimonial) sau moral (folos nepatrimonial).
Interesul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
- Determinat – cand apelarea la un mijloc procesual ce intra in continutul actiunii civile poate fi justificata de un avantaj, de un folos practic concret. Acest caracter determinat se apreciaza de catre judecator de la speta la speta, nu de principiu.
- Legitim – cand nu contravine legii sau bunelor moravuri, interesul fiind si juridic, nu doar economic;
- Personal – folosul practic trebuie sa il vizeze pe cel care recurge la forma procedurala. Aceasta cerinta exista si atunci cand forma procedurala nu este promovata de titularul dreptului, ci de alte persoane sau organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala (procuror, Avocatul Poporului etc.), intrucat folosul practic se produce asupra titularului.
- Nascut si actual – trebuie sa existe in momentul in care se exercita actiunea civila, in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la actiune. Interesul este actual din momentul in care a fost incalcat un drept subiectiv;
Lipsa interesului se invoca pe cale de exceptie prin exceptia lipsei de interes, fiind o exceptie de fond, absoluta si peremptorie. Daca instanta considera ca aceasta exceptie este intemeiata, cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca lipsita de interes (se verifica in functie de data cererii de chemare in judecata). [5]
Procedura judiciara nu poate fi pusa in miscare daca nu aduce partii niciun avantaj legal, ci urmareste doar sicanarea adversarului sau prelungirea procesului.
Exemple de actiuni considerate ca lipsite de interes:
- Cererea prin care creditorul urmareste aducerea unor valori in patrimoniul debitorului, desi acesta este solvabil;
- Exceptia prin care se invoca o nulitate care nu o vatama pe partea care a invocat-o;
- Calea de atac exercitata de cel care a obtinut integral satisfacerea pretentiilor sale;
- Cererea de reducere a pensiei de întreţinere formulată de cel întreţinut.
Sanctiunea va fi respingerea cererii ca lipsita de interes, conform art. 40 C. proc. civ.[6]
Profesorul V.M. Ciobanu constata ca invocarea lipsei de interes se face prin intermediul excepţiei, care, întrucât priveşte exerciţiul dreptului la acţiune, poate fi calificată ca excepţie de fond, iar fiindcă efectul ei este respingerea, ca o excepţie peremptorie (dirimantă).
_________________________________________________________________________________________
[1] I. Leş. Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 151.
[2] Art. 33 C. proc. Civ.
[3] A. Stoica, Acțiunea civilă în sistemul de drept judiciar privat, Editura Universul Juridic, București 2011, p. 150.
[4] https://www.juridice.ro/429383/conceptii-doctrinare-privind-exercitarea-actiunii-civile.html
[5] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Bucuresti, 2016.
[6] V. M. Ciobanu, T. Briciu, C. Dinu – Drept procesual civil. Drept executional civil. Arbitraj, National, 2013
