Publicitatea înșelătoare este orice mesaj comercial – text, imagine sau afirmație – care prezintă denaturat sau exagerează un produs ori serviciu, poate induce în eroare publicul și îi influențează deciziile economice sau prejudiciază un concurent, iar exactitatea informațiilor nu este susținută de dovezi clare, verificabile.
Este înșelătoare atât atunci când afirmațiile sunt pur și simplu neadevărate, cât și atunci când omite sau ascunde informații esențiale ori le prezintă ambiguu, neclar sau într-un mod care creează o impresie falsă (de exemplu, sugerezi o poziție de „lider” sau „cel mai mic preț”, fără să ai un clasament, studiu sau altă bază obiectivă, verificabilă).
În schimb, nu orice formulare elogioasă sau slogan este, automat, publicitate înșelătoare. În speța „Hotel E…” (Judecătoria Alexandria, hotărârea din 03.12.2019), instanța a făcut o distincție importantă:
- mesaje de tipul „prima opțiune”, „cel mai rafinat eveniment”, „cea mai frumoasă petrecere de Paște” au fost tratate ca sloganuri generale, expresii evident promoționale, pe care consumatorul mediu le recunoaște ca exagerări de marketing și nu ca promisiuni măsurabile;
- în schimb, formulări de tipul „cea mai bine utilată bucătărie”, „cea mai răcoroasă terasă” intră deja în zona afirmațiilor obiectiv verificabile – și, deci, pot deveni înșelătoare dacă nu există date, comparații și documente care să le susțină.
Pe scurt: publicitatea înșelătoare nu interzice să vorbești frumos despre tine, dar îți cere ca orice afirmație ce pare „fapt” verificabil să fie reală, documentată și formulată clar, astfel încât consumatorul mediu să nu fie indus în eroare.
