Legea prevede ca oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.[1] Asadar, pentru exercitarea actiunii civile este necesar ca o persoana sa pretinda un drept subiectiv civil sau sa se prevaleze de o situatie juridica pentru a carei realizare este necesara calea judecatii, deci sa supuna judecatii o pretentie.[2] Pretentia determina obiectul litigiului, fiind obligatorie pentru aceasta calea judecatii.
Pentru a avea protectie judiciara, dreptul subiectiv civil trebuie sa intruneasca conditiile:
- Sa fie recunoscut si ocrotit de lege (nu contravene normelor legale imperative sau de convietuire sociala);
- Sa fie exercitat in limitele sale externe (ordin material si juridic) si in limitele sale interne (potrivit scopului in vederea caruia este recunoscut de lege);
- Sa fie exercitat cu buna-credinta;
- Sa fie actual.
- Instanta constata ca dreptul pretins de reclamant nu exista -> cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca neintemeiata (nefondata). Solutia se pronunta dupa dezbateri contradictorii, la sfarsitul judecatii.
- Instanta constata ca dreptul subiectiv pretins nu e actual -> cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca prematura, fara a se mai cerceta fondul pretentiei. Cererea va putea fi reiterata in momentul in care s-a implinit termenul sau conditia.[7]
Articole conexe pe aceeași temă
- Interesul – condițiile acțiunii civile
- Principiile fundamentale ale procesului civil
- Nulitatea – sancțiuni procedurale
- Excepțiile procesuale
4.683
