Daca in cazul cesiunii de creanta, avem de a face cu un contract nou incheiat intre cedent si cesionar, in cazul subrogatiei procedura este simplificata, fiind doar o inlocuire. Astfel, un tert platitor va plati datoria debitorului, urmand ca creditorul initial sa fie substituit, el indestulandu-se deja. In cazul subrogatiei nu se incheie niciun act juridic, ci doar se face o plata in numele debitorului.
Subrogatia poate fi privita si ca un mod de plata, creditorul initial fiind cel platit pentru a-i fi luat locul. Creditorul isi “vinde locul” unui tert platitor. Ca regula, oricine plateste in locul debitorului poate fi subrogat in drepturile creditorului, fara a putea dobandi mai multe drepturi decat acesta.
Mecanism. Subrogatia este o simpla operatiune juridica prin care se realizeaza inlocuirea creditorului cu cel care face plata creantei sale in numele debitorului; tertul care plateste va lua locul creditorului, iar debitorul va avea o datorie fata de tert. Tertul platitor va avea exact aceleasi drepturi pe care le-a avut creditorul initial. In cazul subrogatiei nu va fi nevoie de un contract, ca la cesiunea de creanta, ci doar ca un tert platitor sa execute acea creanta in numele debitorului; dupa aceasta, el se va substitui creditorului. Observam ca, de fapt, subrogatia, la fel ca cesiunea, inseamna schimbarea subiectului activ al obligatiei.
Subrogaţia convenţională. Este un contract încheiat între creditor şi cel care efectuează plata în numele debitorului sau între cel care face plata şi debitorul obligaţiei. O astfel de subrogaţie trebuie să fie expresă şi, pentru a fi opusă terţilor, trebuie constatată prin înscris.
- Consimtita de creditor
-
- creditorul, in momentul in care primeste plata de la un tert, in transmite acestuia toate drepturile pe care le avea impotriva debitorului; astfel, va fi nevoie de acordul creditorului initial cu privire la inlocuirea sa de catre cel care a facut plata.
- opereaza fara consimtamantul debitorului; orice stipulatie contrara e considerata nescrisa (similar cesiunii de creanta)
- Consimtita de debitor (imprumutul)
- debitorul se imprumuta pentru a-si plati datoria si, astfel, transmite imprumutatorului drepturile pe care le avea creditorul fata de acea datorie
- actul de imprumut si chitanta de plata trebuie sa aiba data certa
- in actul de imprumut se va declara ca suma a fost imprumutata strict pentru a plati datoria
- chitanta va mentiona ca plata a fost facuta cu banii imprumutati
- opereaza fara consimtamantul creditorului initial, in lipsa unei stipulatii contrare
- Un creditor plateste in locul altuia. Un creditor privilegiat (cu ipoteca/privilegiu) plateste in locul altui creditor (chiar si chirografar; cel privilegiat se subroga.
- Cumparatorul isi cumpara si garantia. Dobanditorul unui bun il plateste pe cel ce detinea o creanta cu garantie asupra acelui bun; pe scurt, cumparatorul unui bun ipotecat plateste el respectiva ipoteca si radiaza creanta, urmand sa se subroge in locul titularului creantei.
- Codebitorul solidar plateste integral. Un codebitor solidar plateste integral, apoi se poate intoarce in regres impotriva celorlalti codebitori; acest drept de regres are ca temei subrogatia legala a platitorului in drepturile creditorului comun. Atentie! Potrivit art. 1456 NCC, debitorul solidar care a executat obligatia nu poate cere codebitorilor sai decat partea din datorie ce revine fiecaruia dintre ei, chiar daca se subroga in drepturile creditorului.
- Mostenitorul plateste cu bunurile sale datoriile succesiunii. Mostenitorul platitor se va subroga in drepturile creditorului ce detinea creanta asupra mostenirii
Articole conexe pe aceeași temă
- Cesiunea contractului – explicații și aplicare
- Cesiunea de creanță – obligațiile cedentului și cesionarului
- Preluarea datoriei – cesiunea datoriei
- Novația subiectivă și obiectivă
7.909
