Inainte de a executa un contract este imperios necesar a se determina intelesul clauzelor acestuia folosind tehnica interpretarii.
Ce este interpretarea? Prin aceasta intelegem operatiunea de determinare si clarificare a continutului contractelor, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din acesta. Daca un contract este clar, problema interpretarii nu se pune, insa, daca exista discrepanta intre voointa reala si vointa declarata a partilor, interpretarea va fi absolut necesara.
Instantele pot interpreta contractele? Daca debitorul nu-si executa voluntar obligatiile, creditorul se va putea adresa instantelor de judecata. Judecatorul va pronunta o hotarare care sa-l oblige pe debitor la executare; acesta nu poate modifica clauzele contractului, fiind tinut sa le respecte. Ca mijloc de protectie, judecatorul poate suspenda executarea silita a debitorului in cazul in care acesta este victima unei circumstante speciale, prin acordarea unui termen de gratie. Inclusiv judecatorul este obligat sa respecte contractul, fiind obligat chiar sa dispuna executarea lui. In astfel de cazuri, va fi necesara stabilirea continutului contractului, adica interpretarea sa. Judecatorul poate dispune completarea contractului sau, in cazul impreviziunii, poate dispune adaptarea contractului sau, in cazul clauzelor abuzive, poate dispune eliminarea acestora din contract. Rolul judecatorului este de arbitru intre parti si de interpret al contractului – judecatorul este subordonat vointei concordante a partilor exprimate prin contract. Ca mentiune, inainte ca judecatorul sa procedeze la interpretarea contractului, va constata existenta acelui contract. Ulterior constatarii existentei contractului, se va constata calificarea contractului (daca este numit – ex: contract de vanzare sau nenumit – stabilit de parti). Calificarea contractului reprezinta o chestiune de drept, in timp ce interpretarea reprezinta o chestiune de fapt.
Obligatii deduse din interpretare. Chiar daca nu sunt prevazute in mod expres, vor trebui sa opereze obligatiile de loialitate, cooperare, motivare, informare contractuala si precontractuala, consiliere, securitate etc.
Continutul contractului. Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornicite intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui. Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar dca nu sunt stipulate in mod expres.
Reguli de interpretare:
- Stabilirea vointei reale a partilor contractante. Contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Atentie! Nu are importanta denumirea data de parti contractului, ci continutul pe care acesta il releva. Regula este ca un contract exprima vointa reala partilor. Sarcina de a dovedi ca vointa reala a partilor este alta si ca nu corespunde cu cea declarata va reveni partii interesate. Clauzele se interpreteaza unele prin altele, dand fiecareia intelesul ce rezulta din ansamblul contractului. Clauzele alcatuiesc un intreg si nu pot fi desprinse din contextul contractului; numai contextual se va detemrina vointa reala a partilor.
- Reguli generale privind clauzele indoielnice. Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, se va interpreta in sensul in care se potriveste cel mai bine cu natura si obiectul contractului. Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul. Totusi, oricat de generali ar fi termenii contractului, acesta cuprinde doar lucrul asupra caruia partile si-au propus a contract.
- Reguli subsidiare. Contractul neclar, chiar daca au fost utilizate regulile generale, va trebui interpretat in favoarea celui care se obliga. De asemenea, interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a propus.
Coerenta contractuala. Obligatia de coerenta contractuala presupune obligatia partii de a avea o conduita unitara si conforma cu asteptarile rezonabile ale celeilalte parti. Spre exemplu, daca debitorul nu executa corect obligatia, dar creditorul il lasa in continuare sa o faca asa, el va putea fi acuzat de abuz de drept, incalcand obligatia sa de cooperare care ar fi presupus sa-l notifice pe debitor si sa nu-l lase sa persiste in executarea gresita, agravand astfel prejudiciul. Potrivit art. 1534 NCC, debitorul nu datoreaza despagubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minima diligenta. In plus, daca, prin actiunea sau omisiunea sa culpabila, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despagubirile datorate de debitor se vor diminua corespunzator. Astfel, daca debitorul executa gresit obligatia, creditorul nu are optiunea de “a-l urmari si astepta” pe debitor pana cand se creeaza un prejudiciu grav, ci este obligat sa isi indeplineasca obligatia de coerenta contractuala si sa-l instiinteze; legea nu a permis astfel de abuzuri de drept din partea creditorilor de rea-credinta.
Obligatia de loialitate. Partile au indatorirea de a se informa reciproc, pe toata durata executarii contractului Obligatia impune abtinerea partilor de la orice comportament culpabil in executarea obligatiilor; partile nu trebuie sa se puna in dezavantaj.
Obligatia de cooperare. Partile au indatorirea de a facilita executarea contractului pentru a se asigura echilibrul prestatiilor.
Sanctiuni. Nerespectarea acestor obligatii poate avea ca urmare aplicarea remediilor neexecutarii obligatiilor (daune-interese, reducerea despagubirilor acordate) sau rezolutiunea contractului.
____________________________________________________________________
Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Curs de drept civil. Obligatiile, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2015
