Proba este mijlocul juridic de stabilire a actului juridic sau a faptului pe care se intemeiaza un drept sau o aparare; este operatiunea de prezentare in instanta a mijloacelor de proba.
Subiectul probei. Judecatorul.
Obiectul probei. Actele sau faptele ce trebuie dovedite.
Mijloacele de proba. Inscrisurile, martorii, prezumtiile, marturisirea, expertiza, mijloacele materiale de proba, cercetarea la fata locului sau orice alte mijloace prevazute de lege.
Legea aplicabila. Legea care guverneaza:
- Legea in vigoare la data producerii/savarsirii faptelor pentru conditiile de admisibilitate (proba legala, verosimila, pertinenta, concludenta) si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale.
- Legea in vigoare la data administrarii pentru administrarea probelor.
Sarcina probei.
- Regula – Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca
- Reclamantul – in privinta pretentiilor formulate prin cererea de chemare in judecata. Atentie! Reclamantul trebuie sa dovedeasca calitatea procesuala activa si pasiva.
- Paratul – in privinta pretentiilor invocate prin cererea incidentala sau exceptia propusa;
- Intervenientul voluntar – in privinta propriilor pretentii sau pentru a sustine pozitia partii in folosul careia a intervenit;
- Intervenientul fortat nu face o propunere inaintea instantei si deci nu are sarcina probei. Daca invoca o exceptie procesuala, va avea sarcina de a proba sustinerile facute.
- Cel introdus fortat in cauza, din oficiu – pentru a-si proba sustinerile, asemenea oricarui participant.
- Exceptii – Paratul are sarcina probei, desi nu formuleaza cereri incidentale si nu invoca exceptii procesuale in cazul:
- Prezumtia legala relativa;
- Contestarea recunoasterii de filiatie;
- Litigiile de munca;
- Contractele incheiate la distanta;
- Egalitatea de sanse si tratament intre femei si barbati;
- Litigiile intre profesionisti (negocierea/informarea consumatorului trebuie probata de profesionist);
- Persoana care reclama o discriminare nu este obligata sa faca sarcina probei.
- Nu trebuie probat
- Ceea ce instanta e tinuta sa ia cunostinta din oficiu – Dreptul in vigoare (actele normative publicate in M. Oficial). Cele nepublicate vor trebui probate. Conventiile si tratatele nu trebuie probate daca sunt deja integrate intr-un text de lege. Uzantele trebuie dovedite de cel care le invoca. Jurisprudenta trebuie dovedita, cu exceptia CCR, RIL, dezlegari prealabile ICCJ. Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari de la organele statului care au edictat-o. Partea care a invocat-o este tinuta sa faca dovada ei. Daca nu se poate face dovada ei in niciun fel, NCC spune ca se va aplica legea romana.
- Fapte de notorietate publica, faptele necontestate sau faptele negative nedeterminate;
Conventiile asupra probelor. Conventiile asupra admisibilitatii, obiectului sau sarcinii sunt valabile, cu exceptia:
- drepturilor de care partile nu pot dispune;
- celor care fac imposibila sau dificila dovada actelor sau faptelor juridice;
- contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Nu se poate face conventie asupra puterii doveditoare a probelor (ordine publica) si nici asupra administrarii probelor (aici de deroga exceptional in cazul administrarii de catre avocati/consilieri juridici).
Spre exemplu, nu se poate conveni ca, in litigiile de munca, sarcina probei sa nu revina angajatorului. Alt exemplu, nu se poate conveni asupra martorilor ce au fost condamnati pentru marturie mincinoasa sau pusi sub interdictie.
Judecatorul poate dispune administrarea anumitor probe peste vointa partilor, daca acestea sunt necesare pentru aflarea adevarului (rolul activ – art. 22 NCPC).
