Rezolutiunea si rezilierea pot fi invocate numai in cazul in care neexecutarea obligatiilor este culpabila, adica poate fi imputata partii contractante care nu si-a indeplinit obligatia. Insa, daca partea nu este vinovata, adica a existat un caz fortuit sau forta majora, va fi incidenta institutia riscului contractual.[1]
Conditii pentru inovcare:
- in contractele sinalagmatice (obligatii reciproce si interdependente);
- cand una dintre parti nu si-a indeplinit culpabil obligatiile contractuale;
- daca partea culpabila a fost pusa, in prealabil, in intarziere;
- neexecutarea obligatiilor este insemnata (rezolutiune) sau repetata (reziliere).
- Unilaterala
- De plin drept
- Judiciara
Rezoluțiunea, asemenea nulității, operează pentru trecut. Este important de mentionat ca rezolutiunea are efectul de a aneantiza un contract ce a fost valabil incheiat, pe cand nulitatea desfiinteaza un contract nevalabil incheiat din cauza nerespectarii conditiilor de validitate (de forma sau de fond).
In cadrul unui contract, este legala introducerea de clauze ce pot destinate sa produca efecte chiar in caz de rezolutiune. Rezolutiunea nu produce efecte nici asupra clauzelor privitoare la solutionarea diferendelor (clauze de competenta, conventii arbitrale, clauze de limitare sau agravare a raspunderii, clauze de exonerare a raspunderii, clauze de stingere a litigiilor, clauze de neconcurenta, clauze referitoare la subcontractare sau cesiune de contract ce atrag raspunderea debitorului pentru faptele subcontractantilor etc.). Astfel, aceste clauze au un caracter latent, iar, indata ce va interveni rezolutiunea sau rezilierea, se vor activa automat. De exemplu, chiar dacă un contract a fost rezolvit, clauza care limitează răspunderea unei părți la o sumă maximă pentru orice daune cauzate va continua să producă efecte, protejând astfel partea respectivă de revendicări excesive. Diferența esențială între reziliere și rezoluțiune In cazul rezilierii, prestațiile deja efectuate nu se restituie, deoarece sunt considerate valabile până la momentul rezilierii, de exemplu, chiria plătită nu se restituie dacă un chiriaș nu plătește și contractul este reziliat; în schimb, în cazul rezoluțiunii, toate prestațiile trebuie restituite, astfel că, dacă un vânzător nu livrează un bun conform contractului și acesta este rezolvit, cumpărătorul returnează bunul primit și primește înapoi banii plătiți. ___________________________________________________________________ [1] Regula generala: Riscul contractului ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar daca proprietatea a fost transferata dobanditorului; dupa pieirea fortuita, el trebuie sa restituie prestatia pe care a primit-o. Ca exceptie, creditorul pus in intarziere preia riscul pieirii fortuite a bunului; nu se poate libera nici daca ar demonstra ca bunul oricum ar fi pierit daca il preda la timp (art. 1274 NCC). Cazul fortuit si forta majora sunt evenimente imprevizibile si insurmontabile; forta majora poate fi numai un eveniment extern (cutremur, razboi etc.), insa cazul fortuit, chiar daca nu a fost cauzat de parte, poate deriva si din contract, adica are si element intern. Forta majora include cazul fortuit, nu si invers. Mai este cauza exoneratoare de raspundere si fapta victimei sau a tertului cu caracteristicile cazului fortuit, insa numai daca potrivit legii sau contractului, cazul fortuit este exonerator de raspundere. In plus, cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu exceptia exercitarii abuzive a acestuia. Ambele au aceeasi consecinta: imposibilitate fortuita de executare a obligatiilor contractuale. Stingerea fortuita a obligatiei va exonera de raspundere o parte, iar cealalta va suporta riscul contractual. Debitorul, pentru a nu raspunde, trebuie sa nu fi fost pus in intarziere; daca a fost pus, va raspunde pentru orice pierdere, cu exceptia cazului fortuit care il libereaza si de executarea obligatiei sau cand nici creditorul nu ar fi putut beneficia oricum de executarea obligatiei din cauza evenimentelor; debitorul poate raspunde si aici daca si-a asumat riscul. Trebuie retinut ca in materie contractuala riscul se transfera odata cu bunul, nu cu dreptul. Riscul pieirii fortuite trece de la vânzător la cumpărător odată cu bunul material, adică odată cu remiterea materială a bunului, nu cu dreptul de proprietate. Exemplu: Daca partile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se considera a fi nejustificata in toate cazurile, cu exceptia cazului fortuit, a fortei majore sau daca nu a fost determinata de culpa mandatarului (art. 2032 NCC) Bibliografie: L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, Drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 225 – 246; 559 – 564. http://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2016/07/02_Revista_Universul_Juridic_nr_02-2016_PAGINAT_BT_G_T_Nicolescu.pdf https://studia.law.ubbcluj.ro/pdfs/1492887016-12_Nicolescu_248_269.pdfArticole conexe pe aceeași temă
- Executarea silită – natura obligațiilor contractuale
- Procedura executării silite
- Contestația la executare
- Procedura ordonanței de plată – somația de plată
